pune niște șioclej pe foc

[thelostastronomer]

The Skeleton

Chattering finch and water-fly Are not merrier than I; Here among the flowers I lie Laughing everlastingly. No: I may not tell the best; Surely, friends, I might have guessed Death was but the good King's jest, It was hid so carefully.

[earthstory]

Fantastically filmed 20 minutes of rock climbing and bouldering throughout New Zealand.

[chaosophia218]

Ancient Alphabets. Thedan Script - used extensively by Gardnerian Witches Runic Alphabets - they served for divinatory and ritual purposes, as well as the more practical use; there are three main types of Runes; Germanic, Scandinavian/Norse, and Anglo-Saxon and they each have any number of variations, depending on the region from which they originate  Celtic and Pictish - early Celts and their priests, the Druids, had their own form of alphabet known as “Ogam Bethluisnion”, which was an extremely simple alphabet used more for carving into wood and stone, than for general writing, while Pictish artwork was later adopted by the Celts, especially throughout Ireland Ceremonial Magick Alphabets - “Passing the River”, “Malachim” and “Celestial” alphabets were used almost exclusively by ceremonial magicians

[everybodyhurt]

[thelostastronomer]

We are all astronauts, earth is our ship. Welcome aboard. [Our solar system is also moving through our galaxy which is also moving through the universe. It's all in motion. and the universe expands faster than light, meaning that theoretically you could never reach the outer edge of it. so don't worry, have a safe flight and live, feel the exact moment /not (time and space)/ you are living in right now, which is the "motion".]

[skull-heads]

The Caretaker. 

[thelostastronomer]

La o discuție cu conștientul

(cu domnul constient, adica cu ideea ta de identitate, cu ideea ca tu existi aici si faci parte din ceea ce numesti realitate)  

E nevoie sa ajungeți la compromise cu acesta, să nu îi oferiți autoritatea de monarh, dealtfel informația începe să se filtreze prin partea analitica si critica a creerului, un fel de dictatura. 

Am gasit un curent fluent care traverseaza fara nevoia deconstruirii realitatii prin logica. Fiindcă existența în general e iminentă, și nu e necesar nevoie să ne argumentăm de ce, nu e necesar să folosim critica pentru a îi confirma veridicitatea fiindcă însăși existența acesteea, face totul să fie existent, inclusiv critica.  Deci acest curent ofera scaunul de observator, poti simti, dar nu intelege, initial. Apoi timpul deconstruieste cu ajutorul logicii aceasta structura daca e nevoie pentru a fi transmisa prin comunicare de constient. 

Prezența acestui curent poate fi percepută cu intuiția, fiindcă aceasta e un fel de receptor a curentului de informație. Indiferent de aceasta, creerul permanent trebuie sa fie antrenat pentru a putea folosi instrumentul de cunoastere si construi lanturi neuronale care stabilesc raportul elementelor existentei pentru noi si le dau certitudine

Pina acum gindeam foarte mult, raportam, foarte mult apoi, daca nu eram plin de dubii puteam sa ma exprim. Ignorind partea critica,autocritica în momentul de exprimare a sinelui, sinele și fluxul de idei devine mai simplu de accesat. Deastfel cînd vă exprimați, lăsați cursul fluent să fie accesat fără să-i băgați impedimente de supraanaliză sau overthinking. Deastfel apoi aveți tot timpul la dispoziție pentru a vă focusa conștientul și să raportați și să modelați bucata de realitate după raportul cunoscutului acceptat în jur. Indiferent de voința noastră, în organism au loc multe procese. Deobicei ne reflectăm pur fiziologic cînd vorbim despre aceasta, dar uităm că fiziologia face și ea parte componentă a rațiunii chiar, într-un fel definitivă, îi definește materia, dar nu cît și forma. Dar forma fără materie nu există practic. Deastfel creerul nostru deacum are acces la multă informație care nici nu o intuim în conștient, deși posibil pentru a fi accesată. 

Gîndiți liber, și astfel lumea ideatică va deveni mai pură și mai simplă și mai ușor pentru a fi accesată. Deastfel vă veți începe să vă cunoașteți mai bine, și veți evita să vă rătăciți în realitatea construită pe structurile matematice a momentelor trecute, focusîndu-vă pe prezent și pe frecvența care vă definește esența.

[thelostastronomer]

în căutare

- Privește-n zori! uite cum stelele îți țes destinul (zise o voce răgușită, răsucind fitilul) Crezi că vezi?! dar ești orb (îi zise atunci străinul) Unde cazi, acolo ești! și nimeni nu te ajută … Odată doar sărbătorești! sfîrșitul și începutul..

- Ești tu?! (zîmbii ca un copil cu ochii înlăcrimați, furînd din timp Tăcerii) Tu!? cel ce dictează singur timpul?! Cel ce mă face prizonierul încăperii Te așteptam cu frică atîta vreme! durerea să întreb de ce mi-o cerni?! Îmi furi frați.. surori, părinții, prietenii cu toții Pe toți, cu totul, pe rînd îi iei Îngrop … și te blastăm ca pe toți hoții Ca pe un gînd și dragostea o-neci Și rămîne doar o cursă Cu amintirea să te întreci De aici, pînă la ușă..

- Îndrăznești… tu mie … să îmi cerșești cunoștință?! Sclav al anchiloziei! netrebnică ființă! Ce te face să crezi că gîndești curaj și nu prostie?! Am crezut că ți-a fost țesut în cap creieri, și nu ie Am să îți declar scurt și clar ca oricărui altul Fă-te scurt,ușor dispari, fă-te una cu neantul

- Dar stai, nu vreau să dispar, am văzut prea puține Ce înseamnă o viață dar, dacă se epuizează ca o făclie Unde e acel tot, ce să treacă întreg prin fața ochilor Unde-s diminețile cu ea, pe lîngă apusul plopilor Vreau mai mult să trăiesc, să mai explorez un pic Vreau să mai știu ceva, să mai trimit un plic

- Alegerile le-ai făcut! și ți-au fost luate… Acum ai doar timp să mori, în veșmîntul de păcate Ai timp să te căiești și să privești pe spate Nimicul înspre care mergi Încă un pas, și .. moarte

E alb acum… și nu mai aud nimic, Uite că nici culoare nu e, de parcă m-am pierdut în timp. Visez? sau chiar e una din acele dimineți în pat Cînd respirația ei mă mîngîia, mă săruta și mă lăsa lat Dar nu e ca adineauri… O simt ca fiori ce mă imprimă, Precum penița imprimă istoria falsă ce o trăirăm. nu pot simți mirosul, nu are sens nici gustul, nici auzi în cap o voce pot, m-a părăsit și gîndul. nici sărăcia nu mă doboară, nici bogăția mă sporește doar atingerea ei o simt, încet mă dezgolește .. Departe dar e aici, o simt în fine Simt că totul e aproape, Simt .. că totul e în mine. Simt că Moartea nu există, Știu că totul este bine.

[thelostastronomer]

[likeredone]

#pod #râul #ichel (at Criuleni)

[thelostastronomer]

Flamingo și avioane

   Altitudine - unitatea de măsură cu care se măsoară calea spre divinitate. Zbor. îs puțin mai sus ca deobicei. totul e diferit, dar parcă se repetă. fiecare moment care trece e total diferit de precedentele, și totuși îs parcă identice. dealtfel chiar și momentele cu elemente noi par a fi să se repete fiindcă îs reproduse sub umbra primei interperetări.    Deși să zbor e destul de obișnuit acum. Dar îmi amintesc preanaliza ideii de a zbura atunci cînd încă nu interacționasem cu conceptul. vroiam să zbor prin nori, să simt cum degetele îi ating forma, și cum căldura acestuia îmi deschide porii. poate unul din aceștia să fie călărit de unul din rasa superioară cu aripi, să îl întreb ce face și dacă nu e plictisitor sau obositor să îți dedici existența pentru a supraveghea viața cuiva, fără ca să intervii cu pretext că aceasta face parte din un plan bine compus, unde el la rîndul său e e supravegheat. apoi eu fiind o ființă vulnerabilă facultății de dragoste, și un adept al acesteia, el care mă privește mereu, e destul de informat, și poate ar fi fost mai obiectiv și m-ar fi sfătuit cum să o fac să fie reciprocă în unele cazuri. dar chiar uneori prea informat, devine ridicol cînd simți că ești permanent urmărit, chiar dacă e în scop de a te proteja. e la fel ca și atunci cînd te simți singur și necesiți o prezență, sau sindromul prietenului imaginar din psihologie. putem spune că toți creștinii se tem să rămînă singuri și frica le dăruie un prieten care le hrănește ideea de speranță.      

   Toți vor aripi să zboare, în general toți vor ceva cu ce nu-s înzestrați biologic sau neurologic, totimpul vrem mai mult, suntem plictisiți sub contrastul intelectului care e flămînd mereu. chiar din primele zile cînd am intrat pe porțile primei mele școli private, care eventual trebuia să mă ajusteze neuronal ca ființă intelectuală – toate visele treptat începu să se spulbere. Totul era estimat și calculat în capital. Simbolul de hîrtie contura tot ceea ce odată visul îmi dăruia. tot ce rămînea să mă însoțească în fiecare zi erau oamenii și averea lor. lumea conceptelor murise, odată ce ideea de realitate contura conceptele. era o eră a ecuației și a logicii fără gust. Zborul era descris ca un mod mai rapid de a te deplasa, un lux, o achiziție care ți-o permiți dacă ești destul de pizdos. Nu mai erau îngeri, au fost înhămați la cîrma flotului sau vînduți pentru cherosin. Iar norii erau descriși ca un impediment care încurcă raza vizuală a piloților. Școala deveni treptat pentru mine un cimitir de vise care au trecut printr-o metamorfoză, unde s-au redefinit ca valori materiale, practice cu potențial de a îți crea personalitate, în realitate considerată realitate propriuzisă.

   Așa că acum că mă aflu la altitudine, nu mai puteam fi impresionat de ceea ce mă înconjoară aici sus. Îmi rămîne doar să aștept. Totul ce simțeam e presiunea în urechi a cărui efect îl cunoșteam de la lecțiile de fizică. Mă gîndeam la moarte, dar nici ea nu mă speria, o simțeam că e departe de mine. Momentul meu de meditație fu îndată întrerupt de vocile agitate a colegilor de zbor. Comportamentul acestora trăda o ambiție oarbă pentru a avansa, una care se generează din frica de a nu rămîne în urmă care e la rîndul ei stimulată de probabilitatea de a fi amăgiți și lipsiți de oarecare potențiale privilegii. Se împingeau reciproc. De la un moment nici nu mai foloseau cuvinte. Impuneau forța masei acumulate pe baza alimentelor consumate pînă la ultima fărîmitură pentru a compensa prin gust și suprasatietate banii cheltuiți. Nimeni nu ceda. O gloată zombată care caută să-ști atingă obiectivul. O energetică plină de stres, nervi și agitație incontrolabilă redirecționată reciproc împotriva tuturor, glazurată cu mîndrie încăpăținată pentru a demonstra supremație și poziția regelui de junglă. Însă prin această junglă atăzi se evidenția-se ceva specific.

   Un tip flamingo cu maiou strîns își evedențiase o denivelare a stomacului, pompos etalîndu-și blana de pe acesta ca steag a revoluției pentru libertate. fața sa spunea că împlinise peste 30 de ani, ochi albaștri, păr blond. Un ideal genetic născut din paginile “Mein Kampf” care își potolea setea de existență cu bere și munți de aperitive cu grăsime sărată pentru a trezi setea pentru deodată alte patru halbe. L-a împins nevoia să mute un copil de la locul de lîngă fereastră fluturînd cu biletul care îi argumenta poziția. Totuși era un flamingo pînă la urmă, destul de rar genotip, iar structura pîntecelui ruga milostiv recunoștință și compătimire, amintind că poate da naștere. Nu era clar la ce doar – ipocrizie, prostie sau gaze. Din pură deprindere, lăsîndu-mă condus de stereotipul unui potențial mamifer care e în timp de sarcină, i-am spus băiatului:

- Nu ai nevoie de priveleștea aceea. Extraordinarul și spectaculosul, nu se comprimă doar în raza interpretării ochiului. Dealtfel chiar și îngerii au plecat din moment ce tărîmul le-a fost colonizat ca cel al Indienilor din vest. 

   Băiatul modest a plecat capul și a ocupat locul său fără să mai scoată nici o vorbă, fapt ce a incendiat pupilele ochilor albaștri al ființei roz, în aceștia au izvorît imagini mai feerice decît vreodată fi putut să vadă peste geam, ca și feervercurile cu pațanii în dvor de novîi god. Apoi cu entuziasmul unui copil înfometat cînd așteaptă să fie alăptat, a cuprins toată diafragma geamului și părea că și-a vîndut întreaga ființă lui Mefistofel pentru o pereche de ochi. Probabil și văzu-se ceva frumos, dar poate și nu, cert e faptul că era mulțumit că ciștiga-se o nouă confruntare. Fiindcă asta e important nu?! Să obții totul ce îți vine în cap numai și doar pentru tine.

   Între timp, femela flamingo tînjea disperată încercînd să se acomodeze cu scaunul rigid al aeronavei, însă fără mult succes. emitea niște sunete care erau evident adresate masculului, însă acestea ușor fu ignorate. Alt frumos, altă grațiozitate îi fură inima. Se crea treptat deacum o barieră de gelozie. Însă eroul absolut flamingo petrecînd ceva minute acolo nu s-a simțit îndeajuns de satisfăcut, nu simțea contactul fizic care era singurul conștientizat ca stimulîndu-i zona plăcerii din cap. realiza-se că acest nou frumos nu dispune de geometria unui fenomen care în viziunea lui l-ar satisface. Nu înțelegea acest nou frumos care îl atrase, era prea abstract. și dînd-ui bătăi de cap, mai apoi și-a băgat pula. Astfel își adu-se în sfîrșit aminte de aventura care a plătit-o și s-a întors disperat la geometria cu care era deprins, SCULÎNDU-SE și urmărindu-și buSOLA spre aleasa inimii.

[thelostastronomer]

despre linște

a trăi în liniște poate fi o existență ce presupune o antiteză, de parcă ai fi trăit în lipsă, și totuși simți că ai interacționat cu ceva. Liniștea presupune a fi o lipsă a vibrațiilor puternice (care deobicei le întîlnim cu o frecvență accelerată a materiei atunci cînd nu e liniște). Și totuși nu îi putem nega lipsa vibrației, fiindcă tot prin liniște are a fi să se deplaseze tot ceea ce presupune energie/mișcare.   Liniștea nu intră în reacție, fiindcă nu există acea complexitatea de elemente care să producă relația de cauză-efect, toate acestea vibrează sub o singură frecvență. Deci liniștea e fundalul care le creează o arenă pentru ca acestea să poată traversa pentru a face posibilă reciprocitatea și cauzalitatea. Liniștea e universul caatare. și noi suntem universul. noi nu am venit pe pămînt de undeva, noi am crescut din o parte a universului. la fel cum un măr crește din un pom, tu ai crescut din totul.

[thelostastronomer]

#27

a gîndi cu toate creierele a prieteni cu greierele a fi cel mai puternic centru nervos pentru a sta ferm, a nu avea nevoie de os a coloniza toate spațiile chiar și acelea unde contemplează imaginațiile a trăi tot timpul, începînd cu începutul și așteptînd infinitul apar iaca constelatii noi in taina si se mai cumpara de la mall o haina pare mereu ca atingi marginele dar mereu vezi ce au vrut paginile trecutul creeaza prezentul din tine prezentul incearca, dar nu mai vine viitorul priveste de departe stie ca nu face din nimic parte sta priveste si suspina si mai toarna in bac benzina se duce aproape linga andromeda se preface azi ca e cometa miine poate iti zimbeste poimiine poate te zdrobeste indiferent de circumstante, viata iti spune glume daca le intelegi, maninci alune

[flamingdragon]

[flamingdragon]