Minunat apus de soare! Ce frumos când se sfârşeşte ziua.. ce trist când ne sfârşim noi..

JBB: An Artblog!
YOU ARE THE REASON

Discoholic 🪩
Game of Thrones Daily
he wasn't even looking at me and he found me

Love Begins

⁂

titsay
hello vonnie

Kaledo Art
No title available
art blog(derogatory)
ojovivo
Monterey Bay Aquarium
No title available

Product Placement
styofa doing anything
NASA
No title available

shark vs the universe
seen from Netherlands
seen from United Kingdom

seen from Malaysia
seen from United States

seen from Australia

seen from United States

seen from United States

seen from United States
seen from Germany
seen from United Kingdom
seen from Nigeria

seen from Iraq
seen from United States

seen from United Kingdom
seen from United States
seen from Australia
seen from Germany

seen from Saudi Arabia

seen from Singapore
seen from Singapore
@complicated---simplicity-blog1
Minunat apus de soare! Ce frumos când se sfârşeşte ziua.. ce trist când ne sfârşim noi..
Nici el nu-şi mai amintea momentul exact când hotărâse să facă asta. Şi nici de ce trebuia s-o facă nu-şi mai amintea prea bine. Adică dacă cineva ar fi urcat acum pe terasă şi l-ar fi întrebat de ce vrea să plonjeze în gol, pentru ce, nu ar fi ştiut să-i spună ceva precis, concret. Avea doar senzația că pierduse pe toate planurile. Deşi asta i se părea relativ, în acelaşi timp. Se instalase însă în el senzația asta, aşa, ca o durere surdă din cauza unei carii aflate în faza mijlocie, netratată.
Exerciții de echilibru - Tudor Chirilă
" Daughter of the moon And daughter of the seas Daughter of the winds And daughter of the leaves. " ( Lisa Thiel - Daughter of the Elements )
Descrierea de către un suflet superb a unei fete mult prea complicate
Ochii tăi căprui...sunt atât de tăcuți de parcă...ar fi muți... Chipul tău...rece ca primul fulg de zăpadă ascunde atât de multă tristețe... încât poate sparge orice mască inutilă... Ochii tăi căprui...sunt gingaşi ca sărutul a două petale de trandafir în miez de noapte... Sufletul tău presărat cu tumult...ar vindeca întregul univers al durerii... însă este incapabil să se vindece pe sine... Vocea ta de copil...se confundă cu o briză fină de vânt ce îmbrățişează... Sufletul tău...este atât de cald încât...cei care îl iubesc nu au nevoie de soare să trăiască... Sufletul tău este atât de inocent...încât îți trebuie o lume doar a ta... pentru a putea supraviețui... ( îți mulțumesc pentru această descriere, suflete. Îți mulțumesc că exişti şi că mi-ai permis să îți descopăr sufletul )
°°° Îmbrățişează abstractul.. Alătură-te dansului confuz cu razele-mi de foc îndurerate şi sfâşie-mi singurătatea amorțitoare cu prezența ta °°°
I BELIEVE IN THE DEATH OF THE EMOTIONS
I and me are always too deeply in conversation.
Friedrich Nietzsche
Destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că ştii şi să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieşit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje şi fără țintă.
Eric-Emmanuel Schmitt - “Noaptea de foc”
Sunt uneori grozav de mulțumită că scriu. Foarte mulțumită. Pentru că pot să scriu tot ce vreau. Tot ce-mi trăsneşte în cap, tot ce-mi vine să scriu, fără să adâncesc, fără să cizelez. Deoarece nimeni, niciodată nu va citi aceste caiete. Şi atunci de ce oare nu scriu tot? De ce sunt lucruri pe care le trec cu vederea? Lucruri şi idei care fac, poate, fondul adevărat al caracterului şi temperamentului meu. […] Dacă din întâmplare cineva ar citi aceste pagini, n-aş vrea ca acel cineva să ia cunoştiință de toate ascunzişurile şi secretele mele. De toată nebunia, demența din care derivă uneori gândirea mea. Sunt grozav de fericită când spun: niciodată şi nimeni, niciodată nimeni nu va şti că am gândit aşa şi aşa. Niciodată nimeni nu va şti ce e în mine, în acest cap şi în această inimă, care formează eul meu intim. E o ciudată fericire în asta. Să ai un colț de sine inaccesibil. Un colț pe care nimeni nu-l cunoaşte. Un colț în care ideile sunt limpezi. Un colț în care gândirea mea dănțuie extravagantă şi fantastică. Un colț în care uneori poți plânge singură atunci când toată lumea o vede pe Jenny râzând. Amară fericire aceea a facultății de a-ți putea spune, în timp ce râzi şi sporovăieşti: “sufăr, dar nimeni nu poate să-mi vadă suferința, disprețuiesc, dar nimeni nu-mi ghiceşte disprețul şi uneori îmi bat joc, vai, cum îmi bat joc în timp ce discut cu multă gravitate”.
Jeni Acterian - “Jurnalul unei fete greu de mulțumit”
Demon rătăcit
A fost odată o fetiță, mereu fericită şi cu zâmbetul pe buze, iubitoare: de viață şi de oameni. Era diferită, mereu visătoare. Avea un chip blând iar în ochii ei se zărea inocența. Din păcate, era des lăsată baltă, dar asta n-o împiedica să-i iubească pe toți şi să împartă tot ce avea ea cu toți. Încă de mică, iubea să ofere înțelegere, iubire şi fericire. Sufletul ei nu aparținea erei din care făcea parte, ci era un suflet vechi şi rătăcitor. Într-o zi, realitatea a pocnit-o foarte tare. Lumea i-a fost smulsă şi distrusă total. A căzut atât de tare încât nu mai reuşea să creadă în nimic, o căzătură care a ținut-o mult timp la pământ. O căzătură care a marcat-o pentru totdeauna şi din momentul căreia a început să se urască. A început să urască totul, şi cel mai grav, viața. A vrut să renunțe, de atâtea ori, dar a atins-o un înger căzând cu aripa sa şi a hotărât şi simțit că ăsta e scopul ei, să ridice îngerii, sufletele, să-i vindece şi să-i ajute să zboare. Din acel moment, a fost lovită des de viață şi realitate. Dar ea s-a ridicat de fiecare dată. A găsit puterea în ea însăşi de a face asta, cu mult greu. Diferența era că privirea ei nu mai era acum una fericită şi inocentă, ci una adâncă, pierdută, şi oricât de mult ar fi încercat să ascundă, acum privirea ei era una îndurerată. A început să poarte măşti vesele şi liniştite, îşi ascundea mereu durerea şi haosul dinăuntru, pentru că unora nu le păsa, iar celor dragi nu îşi îngăduia să le dezvăluie suferința ei, îi priva de această jenă şi povară. De fiecare dată iubea din tot sufletul. A iertat, a înțeles, a sprijinit. A încercat să fie ignorantă cu toți şi toate, văzând că inima şi sufletul ei nu erau niciodată îndeajuns. Dar nu îi stătea în fire să fie aşa. A făcut şi rele, e conştientă de asta şi trăieşte cu vina, o macină. Acum ea a devenit o dezordine neînțeleasă. Poartă cu ea mereu un gol în stomac şi o durere în piept. Şi cu toate astea, în sufletul ei ars îi licăreşte o speranță. Speranța aceea constă în ajutatul oamenilor, în schimbatul oamenilor în bine, în iubirea ce o poartă față de oameni, individual, nu generalizat. Îşi proiectează iubirea în ceilalți şi îi face să răsară. Adună toată durerea în ea şi o transformă în iubire şi înțelegere. Când ea cade, preia durerea din alții şi cineva răsare. Era singurul lucru care îi mai făcea sufletul negru să tremure de fericire. Şi cum să nu iubească căzăturile şi loviturile când ştie că asta îi vindecă aripile unui înger şi îl ajută să zboare? Ea este un înger căzut, un demon. Un demon îndrăgostit de îngeri, zâmbete furate şi durere.
// What do you see in my eyes? //
Dacă nu ştii ce să simți față de un om, închide ochii şi imaginează-ți că el nu este. Nu este în viața ta, în lumea ta, în inima ta. Nu sunt momentele în care râdeți împreună zgomotos. Sau momentele de linişte. Sau nopțile fierbinți trăite împreună. Nu sunt plimbările de-o seară. Sau certurile de-o oră. Sau nebuniile făcute în doi. Nu sunt enervările la culme sau clipele de tăcere. Nu sunt călătoriile în doi. Nu sunt cuvintele dulci sau amare. Îmbrățişările calde sau indiferente. Ochii atât de cunoscuți sau atât de reci. Nu este el, omul fără de care nu ai putea să trăieşti nicio secundă sau cel lângă care timpul e o veşnicie. Tristă sau fericită. Nu este susținerea lui, grija lui, încrederea lui sau nepăsarea. Nu este el. Pur şi simplu nu este. Imaginează-ți asta!
De vorbă cu Emma - Vitali Cipileaga
Strângi din dinți. Priveşti în sus. Îți spui că dacă te vor vedea plângând, acest lucru îi va răni şi tu nu vei fi altceva decât o tristețe în viețile lor, iar tu nu trebuie să fii doar o tristețe. Aşa că tu nu vei plânge, şi-ți vei spune toate astea privind în tavan, apoi vei înghiți, chiar dacă gâtul tău nu vrea să se închidă, vei privi persoana care te iubeşte şi îi vei zâmbi.
Sub aceeaşi stea - John Green
Who am I..?
》 vreau să fiu una cu neantul 《
// The sky is so damn beautiful 😍❤ //
>> Don't fuck with me. <<