#dusmani

[tragom-katarze]

Dušmani, druzi (bogu hvala, to jedno isto biti može).

Evgenije Onjegin, A. S. Puškin

[sky-fall]

Cine m-a adus aici? Cine m-a trezit din acel vis frumos numit copilarie? Incerc sa fug de realitate , dar nu reusesc.

M-am saturat sa ma trezesc in fiecare dimimeata cu scarba in suflet gandindu-ma ca e o noua zi in care nu voi face nimic altceva decat sa fiu un robot al socitatii. Imi pun masca de om fericit si ma duc la scoala unde gasesc niste oameni invidiosi, rai pe care eu trebuie sa-i numesc colegi. La catedra se aseaza un profesor plicitisit care preda ceva ce cu siguranta o sa-mi foloseasca in viata.

Orele se termina si ma duc acasa unde ma astepta parintii cu aceeasi morala si aceeasi veche intrebare "cum a fost la scoala?" la care raspund cu "bine" ca scap mai repede si ma inchid in camera mea. Acolo ascult muzica si plang .Ma uit la mana mea si iti amintesc ca mi-am promis ca nu o sa ma mai tai. Si nu am mai facut-o pentru ca, din experientele anterioare am invatat ca, daca toata lumea imi face rau,nu ar ajuta sa o fac si eu. Si apoi ma gandesc sa imi caut asa-zisii prieteni ca poate asa ma binedispun,dar observ ca ei se indeparteaza de mine si ca ma evita si apoi ma intreb de ce. De ce eu mereu dau totul, incerc sa ajut cu ce pot, sa fiu acolo cand ei au nevoie si cand eu dau de o perioada naspa toti imi intorc spatele? Si de ce tot eu sufar? De ce toata lumea ma uraste? De ce nimanui nu-i pasa? De ce lumea e atat de rea? Unii chiar sufera si simt ca nu au cu cine sa vorbeasca pentru ca toti trec nepasatori si apoi ne intrebam de ce se sinucid tot mai multi copii.

Apoi merg la magazin si pe drum dau de toate locurile in care obisnuiam sa ma joc cu prietenii mei cand eram mica si eram bucurosi cand faceam rost de cativa bani si luam ceva ce imparteam intre noi de la magazinul unde mereu vanzatoarea avea zambetul pe buze cand ne vedea asa mici si inocenti. Acum vanzatoarea e trista, acaparata de griji si nu mai zambeste. Prietenii mei din copilarie acum imi sunt dusmani. Locurile unde ne jucam s-au schimbat si nimic nu mai e la fel.

Ma intorc acasa cu acelasi gust amar in suflet acolo unde il vad pe tata beat si pe mama trista. Si imi amintesc ca ar fi trebuit sa vina Mosul si pe la noi. In schimb, ne-a aruncat niste bani pe masa mie si fratelui meu si o expresie rece "luati-va si voi ceva de mos" si pleaca grabita la servici . Dar ea nu si-a dat seama ca adevaratul cadou nu costa bani si se afla in inimile noastre. Acela se numeste iubire.

M-am saturat sa ma simt o greseala, sa ma simt in plus pe lumea asta si sa simt ca nu mai niciun rost. Si pana si parintii tai sa iti spuna in fata ca te urasc si ca le pare rau ca au crescut un copil-problema ca tine.

Si apoi ma apuc sa fac temele alea de cacat pe care daca nu le fac iau o nota mica si ma cert iar cu ai mei. Si plang , si scriu si incerc sa imi accept soarta,dar nu pot.

Dupa ce termin, incep sa ma gandesc la dieverse lucruri. Si imi zboara gandul la o veche iubire, pe care se pare ca doar eu am simtit-o si poate ca a fost singura persoana pe care am iubit-o cu adevarat,dar s-a dovedit ca ceea ce iubeam eu era persoana care mi-a facut cel mai mult rau. Si am mai trecut ceva pe lista de dezamagiri. Si gandindu-ma la acea lista, cred ca am avut atat de multe dezamagiri incat nimic nu ma mai motiveaza.

Mi-as dori ca macar unui singur om sa ii pese, dar se pare ca cer prea mult. Acesta a fost ultimul meu strigat de ajutor. De fiecare data mi-am alungat durerea printre randurile scrise,dar acum nu mai am puterea nici sa scriu.

Tot ceea ce se intampla in jurul meu imi provoaca greata. De ce totul a ajuns asa? De ce oamenii rai,invdiosi si cu un tupeu jegos in ei sunt apreciati, iar putinii care mai au un suflet bun si curat sunt dati la oparte si numiti "ciudati"?

Nu zic ca sunt cea mai buna persoana, am avut momente in care am facut rau si asta doar pentru ca rautatea din jurul meu m-a facut sa fiu asa. Si apoi am inceput sa intru involuntar in acest joc murdar numit "cine poate face mai mult rau?" si mi-am dat seama la timp de ceea ce se intampla si am renuntat. Mi-am dat seama ca daca ar fi sa fiu buna la ceva, acel lucru ar fi sa-i ajut pe cei din jur. Invata sa raspunzi cu dragoste la ura ce o primesti zilnic, tu nu trebuie sa fii ca ei. Ajuta daca poti si o sa vezi ca fericirea pe care o aduci in sufletul unui om care are nevoie de un sfat se va reflecta asupra ta.

Nu stiu cum s-a ajuns la asta, dar pur si simplu am obosit. Uneori simt ca as vrea sa iau o pauza de la tot ce inseamna viata sociala, sa stau inchisa in casa si sa nu mai vorbesc cu nimeni pentru ca tot ce se intampla ma oboseste. M-am saturat sa trebuiasca sa imi asum responsabilatatea pentru fiecare zi pe care teoretic o traiesc. Nu obisnuiesc sa ma plang, dar nu mai rezist.

Vreau sa multumesc tututor celor care au citit acest mesaj pana la final si as vrea sa-i motivez pe cei care se afla intr-o situatie asemanatoare.

[wildlovestory69]

Si altfel ma lupt de 33 de ani, prea putin pentru prieteni prea mult pentru dusmani

DOC-Sufletul 

[darkangel699]

“Sa ai pofta ! “ 

[darkangel699]

“Toti te vor bine doar cand esti la mana lor.” -- Doddy - Singur 

[vorbedepomana]

[dansurducan]

Fiecare turmă are lupul ei.

[ella051299]

„Ai dușmani? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva în viață.” — Winston Churchill