Mă îmbată mirosul îmbrățișării tale, iar zâmbetul tău are gustul primei raze de soare după o revoltă a norilor. Iubesc tăcerea ochiilor tăi, dimineața, la fel de tare cum iubesc ecoul gândurilor tale în momentele în care nu reușim să ne îmbrățișăm prin cuvinte. M-ai făcut să te iubesc în momentul în care mi-am auzit sufletul bătând la ușă. Ai adus odată cu tine, o liniște profundă și prezența ta mi-a conturat ideea că oamenii nu sunt creați pentru a iubi o singură dată. Iubesc modul în care degetele tale își recită poezia pe pielea mea și în pași de vals ne sărutăm prin fiecare privire. Cu tine am învățat că totul este trecător în iubire, fiecare cuvânt își va găsi sensul propriu, fiecare tornadă își va găsi un curcubeu pe măsură.
Plouă în neștire pe câmpii îndepărtate, printre margarete colorate în soare, mișună cuvinte duioase pe buzele noastre și înspirăm adânc fericirea. Ai readus la viață tot ce am uitat să mai simt, iar dorința de a te avea etern chiriaș în sufletul meu este cu atât mai intensă, încât milioanele de picături de ploaie ce ne dansează printre trupuri ar deveni geloase. Mă cutremur la gândul că aș fi putut să nu te fi avut, să nu te fi îmbrățișat profund, sau să nu te fi sărutat cu atâta patimă.
„ÎNTR-O ZI CINEVA TE VA ÎMBRĂȚIȘA ATÂT DE STRÂNS, ÎNCÂT ÎNTREGUL TRECUT VA FI DOAR O AMINTIRE, IAR PREZENTUL TE VA PROVOCA SĂ ZÂMBEȘTI.” – „DE VORBĂ CU EMMA”, VITALI CIPILEAGA
https://open.spotify.com/track/3ThMRY8TlrPnpoaQ3hdNsF
