Numele meu este Mihaela Miloiu și chiar dacă astăzi nu mai sunt printre voi, doresc în continuare să îmi spun povestea ca strigăt de avertizare pentru milioanele de fete care ar putea să pice în capcana în care am căzut și eu la rândul meu.
Eram o fată simplă de 15 ani, din comuna Capul Piscului, de lângă Câmpulung Muscel, când, ca orice adolescentă, m-am îndrăgostit. Complimentele, atenția primită, promisiunile și iubirea necondiționată m-au făcut să devin oarbă.
Numele lui era Dafinel Boceanu, iar pentru mine reprezenta persoana lângă care mă simțeam fericită, în siguranță și iubită. El era viitorul meu, dependența mea și nu îmi puteam vedea viața fără el. Îl cunoscusem în drum spre școală, fiind prima mea iubire de până atunci, dar și ultima.
Cu timpul, am început să mă schimb, devenind mai tăcută și mai retrasă. Ba chiar m-am transferat la un liceu foarte slab doar pentru a fi mai aproape de el. Am început să am absențe și, ușor, ușor, să nu mai merg deloc la școală.
Chiar dacă visam să scap de sărăcie, devenind bucătar la fel ca sora mea, eram obișnuită cu ea, de aceea nu m-au deranjat condițiile în care trăia Dafinel atunci când m-am mutat la el.
Totuși, el se simțea vinovat pentru condițiile în care mă punea să trăiesc și a zis că vrea să ne despărțim pentru că eu nu meritam o astfel de viață. Iubindu-l până peste cap, nu am fost de acord cu ideea aceasta ci am acceptat planul B și anume să mă prostituez pentru a câștiga bani.
După 3 ani, pe când eu aveam deja vârsta de 18 ani, am declarat toate acestea poliției deoarece el și frații lui fuseseră prinși, însă poliția a decis să îl acuze doar de proxenetism, nu și de trafic de minori.
După acest incident, pentru mine a început iadul. Am fost dusă în Lausanne și obligată să mă prostituez. La scurt timp după,unul dintre clienții mei, un bărbat francez, a decis să oprească iadul de pe pământ trimițându-mă în Raiul din ceruri.
Trupul meu a fost găsit abia după 2 săptămâni de la crimă, timp în care el a stat în natură, sub cer, în localitatea franceză Frasnois, lângă granița cu Elveția, fiind, în sfârșit, într-o libertate deplină. Aveam 26 de lovituri de cuțit iar chipul meu, odată frumos, acum era desfigurat.
Jandarmii francezi au făcut totuși mai ușoară identificarea mea, creând un portret robot 3D iar cu ajutorul unui trecător a fost găsit și buletinul meu, lângă o pată de sânge, la marginea unui drum din Sullens, Elveția.
Cu toate acestea, eu am fost identificată abia la un an distanță, când familia mea și-a luat și îndatorirea de a fi înmormântată acasă.
Acum sunt liberă însă chiar și așa tânjesc pentru dreptate. Și nu doar pentru dreptatea mea, ci a milioanelor de victime cărora li se întoarce spatele de către justiție deoarece nu sunt destule probe, deoarece consideră că ele o fac de bună voie, deoarece pur și simplu nu vor.
