My Travel Diaries

I am a slow traveller with a plan to see the world and to share my journey along the way with you

[worldperspective]

Along my travels, I am inexplicably drawn to taking pictures of water, of it’s different colours, of it’s distinct moods and of it’s loneliness. My trip to Seaton, in the South of England gave me chance to try out my new camera and express my feelings reflected in the ever-agitated English sea. If there is one thing that deserves romanticising, it would definitely be the sea. 

[worldperspective]

I managed to catch a glance of this moment of paternal love while visiting Devon a few days ago. It made me smile so much.

[worldperspective]

On my short trip to Devon in England I met this little girl who is so natural in all the pictures. It really made me realise that we could all be more curious, more truthful and adventurous. The sea, as always, fascinates me beyond words, but this duo felt really unique. 

[worldperspective]

There is a feeling I get when somebody is about to leave. It fidgets in me. I shall be able to express it one day...

[worldperspective]

I've seen a friend today,  We don't remember each other's name, But we don't need to... We remember that feeling.

My lovely friend

[worldperspective]

I want to travel as much as i can and meet people. I want to get in touch with all kinds of cultures, to accept and understand them. I want to read books I'll never be tested on, watch movies and sleep until this dark creature that lives within me gets purer and learns to love....

[worldperspective]

Cred că de la o anumită vârstă, când simţi mai clar ce vrei şi ce poţi să faci, ar trebui să fii lăsat să te ocupi de ce te interesează şi nu să fii forţat să te ocupi de nişte lucruri... Am învăţat, în liceu, atâtea lucruri din care nu mai ştiu nimic! Dar absolut nimic! Şi întrebarea e de ce le-am învăţat?!

- Lucian Boia

[worldperspective]

Nopţile, cînd îmi amintesc iarăşi de noi, totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna, îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu, totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte, hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi, totdeauna ca în prima noapte a lumii şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii, totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii fără să ştim dacă mîine vom mai fi împreună, totdeauna aşteptînd cuţitul ghilotinei să cadă, totdeauna despărţirile, totdeauna dragostea ameninţată de alţii şi de noi înşine, totdeauna sub acest soare negru care ne luminează, cînd se ating, mîinile, totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre vor ajunge la capătul dragostei noastre şi totdeauna visînd să ne iubim fără să ştim dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii, dacă lumea începe cu noi sau sfîrşeşte. Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt, ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă şi totuşi dacă vom muri vreodată dragostea noastră, va muri nu din pricina nopţii ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

[worldperspective]

Have you ever just looked at someone and thought, “I really love you”. They’re just talking or humming or watching a movie or reading a book or laughing or something, and there’s something about them in that moment—their body is alive, there’s a light in their eyes, something—that makes you think, “I just really love you.” It’s a weird sensation to think this, but it’s pretty awesome that we can feel this way about another being.

[worldperspective]

M-am uitat la el îndelung, parcă mereu pentru ultima oară. Şi ne-am privit clipe întregi, zile şi zile, luni in şir înjumătăţindu-ne, anulându-ne reciproc. Mi-a spus ca nu poate sa scape de amintiri, ca il macina si nu mai doarme de doua saptamani incheiate. Si-a aprins tigara si plangea. 

Incercam sa uit de ratacirea mea, de incapacitatea de a-l gasi laolalta cu multimea de oameni, de slabicunea ce ma impingea sa vreau sa stiu unde e, ce simte. Sa-mi spuna ceva..  Si-a amintit de ea si plange iar… Ma intreaba de ce sunt oamenii asa fragili intre cele cateva momente bune? Oftez, în lipsa unui răspuns mulţumitor şi imi trec mâinile peste umeri si-i mângâi, si-i sărut în dorul unei îmbrăţişari de neajuns. 

[worldperspective]

De regula, ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce traiesc ma indispune pana la depresie. Si totusi, fara motiv aparent, fara iluziii si fara sperante utopice, ma trezesc, uneori,cuprins de o nerezonabila incredere in soarta lumii. Iata, imi spun, lucrurile inca functioneaza: exista versiuni cordiale ale luminii solare, exista inca tineri bine crescuti, exista o multime de insi fericiti, chiar daca multi dintre ei sunt fericiti prosteste. Se poate trai.Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.

- Andrei Plesu

[worldperspective]

There were always in me, two women at least, one woman desperate and bewildered, who felt she was drowning and another who would leap into a scene, as upon a stage, conceal her true emotions because they were weaknesses, helplessness, despair, and present to the world only a smile, an eagerness, curiosity, enthusiasm, interest.

― Anaïs Nin

[worldperspective]

I am an excitable person who only understands life lyrically, musically, in whom feelings are much stronger as reason. I am so thirsty for the marvelous that only the marvelous has power over me. Anything I can not transform into something marvelous, I let go. Reality doesn't impress me. I only believe in intoxication, in ecstasy, and when ordinary life shackles me, I escape, one way or another. No more walls.

― Anaïs Nin

[worldperspective]

Sleep is good, he said, And books are better.

- George R. R. Martin

[worldperspective]

Oameni sunt multi, dar nu multi sunt oameni.

[worldperspective]

I saw your face and that’s the last I’ve seen of my heart.

— Firefall, You Are The Woman

[worldperspective]

That was one of the saddest things about people—their most important thoughts and feelings often went unspoken and barely understood.

- Alexandra Adornetto